De multe ori am auzit vorbe de genul “mie nu-mi place bere la cutie” sau “berea la sticla e mai buna” Oare chiar asa e? M-am gandit sa va prezint cateva lucruri despre imbutelierea berii in sticle si cutii de aluminiu (doze) pentru ca la sfarsit sa ne dam seama daca exista o diferenta intre cele doua.
Berea la sticla este “de cand lumea”. Unele fabrici de bere umplu sticlele cu bere fara acid si putin zahar, la fel ca la butoaie. Astfel, in interiorul sticlelor are loc un al doilea proces de fermentare ce ofera berii respective aciditate dar si subtiaza stratul de drojdie de la fundul sticlei. Alte fabrici de bere prefera sa-si aciduleze berea inca de la bun inceput, in fabrica, apoi o imbuteliaza in sticle. Prin aceasta metoda, berarii au un control mai bun asupra produsului final, putand sa schimbe nivelul de aciditate conform cu cerintele.
In ziua de astazi exista berari care folosesc dopuri de pluta pentru sticlele de bere. Cu toate acestea, cel mai folosite sunt capacele din metal. Acestea au pe dinauntru un strat subtire care securizeaza capacul iar marginile sunt indotite pe “buza sticlei” (partea de sus a sticlei) tocmai pentru a o proteja. O bere bine imbuteliata este protejata pentru o perioada indelungata de efectele oxigenului.
Majoritatea sticlelor de bere sunt facute din sticla transparenta, verde sau maro. Toate cele trei tipuri de sticla lasa lumina sa intre. Daca dati peste o bere statuta sau care are un miros dubios, ambalajul poate fi una dintre cauze. Mirosurile neplacute sunt rezultate ale reactiei dintre razele ultraviolete si unele dintre moleculele din bere. De aceea, berea trebuie produsa si imbuteliata in asa fel incat lumina sa nu patrunda.
Cutiile de bere ofera aceeasi protectie ca si Keg-urile (citeste aici istoria cutiei de bere). Totusi multa lume se plange ca berea la cutie ar avea un gust de metal. Unii mi-au zis ca dozele de aluminiu ar afecta cumva berea schimbandu-i compozitia. Totusi, haideti sa ne gandim concret. Dintre toate metodele de pastrare si imbuteliere ale berii doar sticlele nu sunt din metal. Nu am auzit pe nimeni care sa se planga ca berea la Draft ar avea gust de metal. In al doilea rand, dupa cum v-am zis si in articol Istoria cutiei de bere, acestea sunt captusite pe dinauntru. Daca vreti neaparat sa stiti, berea nu intra in contact cu metalul nicio secunda.
De unde vine totusi gustul de metal? De fapt, nici macar nu este vorba despre gust ci mai degraba despre miros. Simtul gustativ si olfactiv sunt foarte apropiate (Receptorii). N-ati observat niciodata cum mancarea parca nu are gust cand sunteti raciti? Acel gust de metal despre care vorbeste lumea vine de la mirosul cutiei de bere. Cand beti bere din cutie, o apropiati la cativa cm de nas. Nu este de mirare ca multi dintre voi zic ca berea la cutie are gust de metal.
Care este solutia? Folositi un pahar si nu beti din cutie.
sursa imagini: http://growabrain.typepad.com, http://www.kegworks.com/
thumb: http://www.grapesandgrainsnyc.com/