Sunt de părere că dacă ești pasionat de bere atunci ar trebui să fii dispus să deguști cam tot ce-ți cade în mână (bere desigur și cu accentul pe “a degusta” și nu “a bea”) ]n speranța că, pe viitor, ai să-ți “rafinezi” papilele gustative încât să poată surprinde și cele mai fine arome dintr-o bere artizanală.
Berea Gunther’s se află undeva la subsolul listei cu beri pe care ar trebui să le încerci în viața asta, ascunsă bine între câteva peturi de apă minerală sau sifon.
Am cumpărat berea Gunther’s din Lidl la fantasticul preț de 1 leu pe doză. Da, 1 leu, adică mai ieftin decât apa plată la 0,5 l. Este făcută de cei de la Bereprod SRL (URBB), are un ABV de 3% și se consideră a fi importată, cu toate că este făcută în România.
Berea a fost ținută la frigider timp de 2-3 zile pentru ca mai apoi să o las puțin la temperatura camerei pentru a putea desluși minunatele arome. Se pare că m-am înșelat.
De îndată ce am deschis doza am simțit un miros de borș slab (se simte acreală) plus o ușoară “mireasmă” de bere stătută (ca și cum ai fi întârziat la o ieșire la bere cu prietenii, ei au luat un draft de bere pentru tine, doar că a stat în soare vreo oră, până ai ajuns și tu).
Spuma are un aspect sintetic, dispare extrem de rapid.
Nivelul de carbonatare este acceptabil – presupun că sifonul folosit este de calitate.
La gust este extrem de apoasă, nu se simte niciun gust puternic, nici malț, nici hamei, poate doar puțin alcool. Aftertaste-ul e oribil, ca și cum ai fi încercat să mănânci carton pentru prima dată în viață.
Ca și cum cei de la Bereprod SRL (URBB) au spălat butoaiele de bere cu sifon luat din Pantelimon și ce-a ieșit au îmbuteliat sub numele de Gunther’s.
Las-o la raft
Concluzii
Dacă o vedeți la raft, lăsați-o acolo.