expira berea sau nu

Este adevărat că berea nu expiră?

Spread the love

Pe scurt, da. Cu toate acestea este nevoie de o discuție mai lungă deoarece, chiar dacă berea nu expiră, gustul acesteia se schimbă considerabil după o perioadă lungă de timp. Rapiditatea cu care acest lucru se întâmplă crește dacă berea nu este depozitată corespunzător sau dacă au existat probleme în procesele de fabricație și îmbuteliere.

Berea nu expiră în adevăratul sens al cuvântului, adică nu devine un pericol pentru sănătate dacă este consumată după termenul de valabilitate de pe ambalaj. Dacă aceasta este depozitată corespunzător, o bere veche nu-ți va cauza probleme de sănătate.

De ce spunem că berea nu expiră?

Mustul de bere (sau berea nefermentată) este pasteurizat prin procesul de fabricație al berii, omorând astfel toate organismele nedorite. După ce berea este fermentată în totalitate, se creează un mediu în care bacteriile și microbii care ne pot face rău nu supraviețuiesc (în principiu datorită unei combinații de alcool, un pH scăzut și proprietate antimicrobială a hameiului).

Acest lucru este valabil pentru berile care sunt fabricate corespunzător, într-o fabrică unde sunt respectate regulile de igienă sanitară.

Chiar dacă berea nu expiră, gustul se schimbă în timp

Am vorbit și în alte articole despre “inamicii” gustului berii – aerul și lumina, deci doar o să-i menționăm și aici. Pe scurt, o bere dacă nu este desfăcută și este păstrate departe de razele soarelui ar trebui să-și păstreze gustul pentru o perioadă lungă de timp.

Din păcate, gustul berii se va schimba în timp, chiar dacă berea nu expiră. Acest lucru se întâmplă din cauza aerului din sticlă/doză/keg/. În urma procesului de ambalare, o cantitate mică de aer va fi întotdeauna prezentă în sticle sau doze. În timp, acel aer va duce la oxidarea berii și implicit schimbarea gustului acesteia.

De cele mai multe ori, gustul amărui primul care dispare o dată cu timpul, făcând ca berea să devină dulceagă sau fără gust.

E important de reținut că dacă berea are un gust rânced, stătut, etc. acest lucru se întâmplă din cauza ambalării și depozitării necorespunzătoare. De aceea se recomandă ca berea să fie ambalată în ambalaj mat și să fie depozitată departe de razele soarelui.

Este adevărat că nici berea artizanală nu expiră?

Photo by ELEVATE from Pexels

Același lucru este valabil și pentru berea artizanală. Cu toate acestea diferențele de gust sunt mai notabile decât în cazul berii industriale. Dacă vorbim despre IPA (de exemplu), berea artizanală de acest tip (lucru valabil totuși și pentru restul tipurilor de bere artizanale) are un gust excelent atunci când este proaspătă.

Pe măsură ce timpul trece, aromele din berile artizanale dispar și experiența de a bea o bere artizanală dispare la rândul ei.

Recomandarea este ca berea artizanală (IPA) să fie consumată cât mai repede după data fabricației, până într-o lună (termen subiectiv), altfel gustul acesteia se va schimba.

2 Comments Posted

  1. “Pe măsură ce timpul trece, aromele din berile artizanale dispar și experiența de a bea o bere artizanală dispare la rândul ei.”

    Nu toate berile artizanale devin fade dupa un timp, doar cele care folosesc mult hamei (IPA, NEIPA). Berile de tip stout de exemplu, devin mai bune chiar si dupa 2 ani de pastrare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.