Bavarom, cel mai mare importator independent de bere din România, aduce în rafturi Berea Nenea Iancu la sticlă, în acestă lună.
După lansarea la ȋnceputul acestei veri a bereii Nenea Iancu la draft, Bavarom a demarat din această toamnă şi distribuția la sticlă de 0.5 litri. „În fapt, Nenea Iancu la sticlă se află deja în câteva supermarketuri din Bucureşti, clienţii reţelelor NIC şi OK sau ai Librăriei Bastilia, spre exemplu, au făcut deja cunoştiinţă cu berea Nenea Iancu la sticlă, iar feed-backul este mai mult decât pozitiv”, declară Costin Ghindea, director general Bavarom.
Nenea Iancu este o bere premium produsă din trei ingredient de bază: apă, malț din orz şi hamei, după un procedeu natural de fermentaţie care durează 45 de zile. Berea Nenea Iancu se vinde în două sortimente: bere blondă de tip “Munchner Lager” cu o concentrație de alcool de 4.9 grade şi bere albă nefiltrată (tip Weiss), care are în componență un al patrulea ingredient, malțul din grâu, cu o concentrație de alcool de 5.1 grade.
Berea Nenea Iancu este în acest moment singura bere din România produsă după o reţetă tradițională românească, prin fermentaţie naturală în 45 de zile. Având astfel de calităţi intrinseci, Berea Nenea Iancu va ajunge ȋn magazine la un preţ de aproximativ 5 lei sticla, fiind o bere superpremium.
Niciunul dintre cele două sortimente nu include în procesul său de fabricaţie acceleratori de fermentaţie şi sunt produse în Germania. Pentru a respecta aşa numita “Deutsche Reinheitsgebot“, adică Legea Purității Germane a Berii de la 1516, această bere este fabricată chiar în inima Germaniei în oraşul Memmingen, Landul Bavaria. Reţeta după care este produsă Berea Nenea Iancu este unică, fiind folosită exclusiv de producătorul german pentru această marcă de bere românească.
“Cȃnd am decis să aducem ȋn Romȃnia prima bere produsă prin fermentaţie naturală la 45 de zile, după o reţetă proprie, ştiam că piața de bere din Romȃnia are nevoie de un produs natural, fără amelioratori. Ne-am dorit să aducem ȋn Romȃnia şi varianta la sticlă de 0.5 litri, după ce am constatat că există o cerere mare pentru acest produs. După ce Nenea Iancu la draft s-a bucurat de un real succes ȋn această vară, ȋnregistrȃnd vȃnzarea a peste 100 mii de halbe de bere, am promis publicului nostru că vom aduce ȋn Romȃnia şi Nenea Iancu la sticlă” declară Costin Ghindea, director general Bavarom.
Berea Nenea Iancu este distribuită în exclusivitate în România de Bavarom. În primă fază Nenea Iancu a ajuns sub formă de draft în Horeca, ȋn peste 30 de locaţii din Bucuresti, Iaşi, Cluj, Timisoara, Oradea, Craiova etc. Din această toamnă a demarat şi distribuţia la sticle de 0,5 litri atât în Horeca, cât şi în retail.
Nenea Iancu se vinde în două sortimente: bere blondă de tip “Munchner Lager” cu o concentraţie de alcool de 4.9 grade şi nefiltrată tip “Weiss” cu o concentraţie de alcool de 5.1 grade. Nenea Iancu este o bere produsă din trei ingrediente de bază: apă, malț din orz şi hamei, după un procedeu natural de fermentaţie care durează 45 de zile (pentru berea nefiltrată tip weiss este adăugat şi malțul din grâu). Ambele sortimente sunt produse în orașul Memmingen din landul Bavaria. Reţeta care stă la baza berii Nenea Iancu este realizată de producătorul german exclusiv pentru marca de bere românească.
Berea Nenea Iancu este produsă după o reţetă tradițională, prin fermentaţie naturală şi respectă un regim constant de calitate, fiind fabricată sub auspiciile așa numitei “Deutsche Reinheitsgebot”, Legea Purității Germane a Berii de la 1516.
Am cumparat din kaufland doua sticle de bere blonda speciala Nenea Iancu si dupa gustul meu e cea mai buna bere romaneasca! Putintel cam scumpa dar merita delectarea cu aceasta minunata bere…..decat mult si prost mai bine putin si bun! Din pacate, cam toate berile noastre au inceput sa aibe acelasi gust mediocru din care cel mai pregnant se simte….alcoolul. Daca mai adaug si experimentele dezastruase de tipul Bergembier Ale, constat ca de berea romaneasca incepe sa se aleaga praful decand aproape toate fabricile de bere autohtone au fost cumparate de marile concerne straine care ne vand un ambalaj foarte frumos dar cu un continut dezastruos. Poate tratati si acest aspect……care este cel mai important!